Bărbierul din Sevilla
„Bărbierul din Sevilla” este o operă bufă în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. Alte personaje la fel de importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo și Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acțiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aceasta operă a fost inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu același nume și a fost comandată de impresarul teatrului „Teatro di Torre Argentina” din Roma, la sfârșitul anului 1815, când Rossini avea aproape 24 de ani. Rossini și-a numit propria sa lucrare „Almaviva”, titlul urmând să fie schimbat permanent în „Il barbiere di Siviglia” pentru reprezentația din Bologna din 10 august 1816.
La Rossini totul este construit prin muzică: personaje, acțiune, ambianță, trăiesc datorită limbajului divers și pitoresc al combinațiilor sonore. Orchestra debordează de veselie.
Aria calomniei este o arie pentru vocea bas din opera Bărbierul din Sevilla pe muzica lui Rossini și un libret în limba italiană de Cesary Sterbini. Această arie este o operă de artă în sine, deoarece muzica lui Rossini întărește efectul fiecărei fraze cu o utilizare magistrală a crescendoului, descriind modestele începuturi ale calomniei până la cele mai tunătoare efecte ale sale. Este una dintre cele mai cunoscute piese lirice pentru voce de bas, fiind interpretată de personajul lui Don Basilio în Actul I, scena 8.
„Bărbierul din Sevilla” este o comedie plină de intrigi, deghizări și amor care a fost primită cu entuziasm încă de la premieră și rămâne una dintre cele mai interpretate opere comice din repertoriul classic. Opera „Bărbierul din Sevilla” a fost adaptată în diverse forme, inclusiv în filme și producții teatrale. Ea a influențat și alte lucrări ulterioare și rămâne o operă esențială în istoria muzicii clasice.
Gioachino Rossini
Timp de aproape 20 de ani, genialul compozitor a oferit publicului peste 40 de opere dintre care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu, excelând cu precădere în Opera Buffa (Comică), care este reprezentativă în creațiile sale.
Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările sale sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în crescendourile atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna că aleargă în lucrările lui Rossini, spectatorul neavând timp pentru a se plictisi, ariile fiind vii, cu pasaje de umplutură ce inspiră multă veselie și tinerețe. Oricum ar fi natura libretului, lucrările celebrului compozitor emană bucuria de a trăi.
Stilul „rossinian” se conturează începând cu vârsta de 18 ani. Rossini compune cu multă ușurință lucrări dintre cele mai diverse. Viziunea lui Rossini asupra noii Opere italiene este în consonanță cu întregul său comportament din prima jumătate a vieții sale.
Muzician tânăr și fecund, el nu este un exponent al facilității și rutinei. Dimpotrivă, el arată foarte repede cât de capabil este de a fi novator. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, „Micul german”. Acest „pseudo-reproș” reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.
Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vieții sale. Ea este marcată de o suită de succese care îl conduc din Italia de Nord, la Napoli, unde se căsătorește cu o cântăreață celebră, Isabella Colbran, apoi în străinătate: la Viena, unde se întâlnește cu Beethoven, la Londra și, în fine, la Paris, unde se stabilește, în 1824, ca director al teatrului Italian.
În 1855 revine la Paris unde va rămâne până la sfârșitul vietii și unde ține un salon prin care trec artiști, muzicieni și scriitori, chiar și Richard Wagner este primit aici.
