Simfonia a IX-a
Simfonia a IX-a in Re minor, OP 125, a cărei premieră a avut loc în anul 1827, cunoscută sub numele de „Oda Bucuriei” sau doar „Coral”, este una dintre cele mai celebre și influente compoziții ale lui Ludwig van Beethoven. Finalizată în 1824, simfonia a IX-a este una dintre lucrările cele mai cunoscute din repertoriul clasic occidental. Printre critici, este considerată a fi printre cele mai mari opere ale lui Beethoven și este considerată de unii cea mai mare bucată de muzică scrisă vreodată. Simfonia a fost primul exemplu de compoziție majoră folosind vocile într-o simfonie (fiind astfel o simfonie corală). Cuvintele sunt cântate în timpul mișcării finale de patru soliști vocali și un cor.
Simfonia a IX-a este alcătuită din patru mișcări principale:
•Allegro: Prima mișcare este în mod tradițional de tip sonată și prezintă o dezvoltare muzicală complexă. Aceasta introduce temele și motivele principale ale simfoniei, creând o atmosferă de mister și tensiune.
•Molto vivace: A doua mișcare, cunoscută și sub numele de „Scherzo”, este o mișcare rapidă și ritmică, plină de energie și umor. Ea aduce un contrast notabil cu prima mișcare.
•Adagio molto e cantabile: A treia mișcare este o arie lirică, plină de frumusețe și melancolie. Este una dintre cele mai emblematice mișcări lente din repertoriul clasic.
•Presto – Allegro assai: Ultima mișcare, cunoscută sub numele de „Finale”, este una dintre cele mai remarcabile părți ale simfoniei. Ea aduce un cor vocal și soliști vocali și se bazează pe textul poeziei „Oda Bucuriei” a lui Friedrich Schiller. Această mișcare finală transmite un mesaj de fraternitate și umanitate și culminează cu o explozie triumfătoare a sunetului.
Cunoscută ca una din cele mai celebre și influente compoziții ale lui Beethoven, ea este renumită datorită grandiosului final coral, pe versurile poetului Friedrich Schiller. Introducerea corului în ultima mișcare a simfoniei a fost o inovație revoluționară în muzica simfonică și a adăugat o dimensiune vocală profundă și emoțională compoziției. „Oda Bucuriei” a devenit un imn universal al fraternității și umanității și este recunoscută în prezent ca imn oficial al Uniunii Europene.
Ludwig van Beethoven
Perioada surdității a fost una dintre cele mai productive și inovatoare din viața lui Beethoven. În ciuda izolării sale sonore, compozitorul a creat lucrări monumentale precum „Variațiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a „Missei Solemnis”, realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde și în sfârșit, Simfonia a IX-a.
Primele semne ale surdității lui Beethoven au creat dificultăți în perceperea sunetelor înalte, însa în ciuda acestor prime simptome, compozitorul a continuat să compună și să concerteze. În jurul vârstei de 32 de ani, surditatea sa s-a agravat, afectând și frecvențele mai joase.
Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului “compozitorului” în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent și, de cele mai multe ori umil, aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă.
Admirat deschis, de la Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și al unei alte atitudini față de creațiile compozitorilor.
Povestea lui Ludwig van Beethoven este un testament al rezilienței, pasiunii și forței incontestabile a spiritului uman. Fiecare capitol al acestei povestiri muzicale este ca o notă vibrând în inimile noastre, amintindu-ne că muzica, mai mult decât orice altceva, este limbajul universal al emoției și al conectării umane.
