Valsul florilor (Spărgătorul de nuci)
Spărgătorul de nuci (1892) este al treilea și ultimul balet compus de Ceaikovski, după Lacul Lebedelor și Frumoasa din Pădurea Adormită. Spărgătorul de Nuci este cea mai inocentă și veselă lucrare a sa după ce a creat celebra Simfonie nr. 6, supranumită Patetica, cea mai tragică și plină de suferință simfonie a sa. Spărgătorul de nuci își datorează existența unui trio artistic. Ceaikovski a creat muzica, pe baza poveștii „Spărgătorul de nuci și Regele Șoarece”, rodul imaginaţiei scriitorului german Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, la care se adaugă francezul Marius Petipa, unul dintre cei mai mari coregrafi din toate timpurile. Ceaikovski și Petipa au parcurs, se pare, o adaptare de Alexandre Dumas a poveștii inițiale scrise de E.T.A. Hoffmann care era mult mai lungă și mai sumbră decât libretul concentrat conceput de Marius Petipa pentru balet.
Premiera absolută a baletului a avut loc pe 18 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo. Ceaikovski nu şi-a dat seama atunci că baletul său urma să devină un adevărat „hit” internațional, fără vârstă.
Povesteă baletului consta în redarea unei Petreceri de Crăciun, care se desfășoară în casa bogată a familiei Stahlbaum. Misteriosul unchi Drosselmeyer sosește cu daruri pentru cei mici, printre care păpuși în mărime naturală și un spărgător de nuci pentru micuța Clara, fiica gazdelor. Drosselmeyer este înconjurat de carismă și mister, prezentat ca și cum ar fi magician sau păpușar, ceasornicar sau făuritor de jucării de tot felul. Un fel de Moș Crăciun în versiune de roman gotic!
O inovație a lui Ceaikovski în “Spărgătorul de Nuci” este folosirea celestei, un instrument muzical de percuție ce fusese abia inventat la Paris și pe care îl descoperise recent într-o călătorie în capitala Franței. “Spărgătorul de Nuci”, baletul care este reprezentat aproape peste tot în lume în preajma sărbătorilor de iarnă, ne poartă într-un univers magic, o lume perfectă a bucuriei şi a încântării. Și poate că tocmai acesta este și pariul câștigat de Ceaikovski și de baletul-capodoperă cu timpul: “Spărgătorul de Nuci” este promisiunea din sufletul fiecărui copil, că visele cele mai incredibile se pot transforma în realitate.
Piotr Ilici Ceaikovski
Piotr Ilici Ceaikovski s-a născut in data de 7 mai 1840 într-o familie burgheză iubitoare de arte şi, în special, de muzică. Cu toate acestea, Piotr a fost îndrumat de către familia sa către o carieră în magistratură. După ce îşi termină studiile de drept, Ceaikovski ocupă pentru o scurtă perioadă funcţia de secretar la Ministerul Justiţiei.
Pasionat de muzică încă din copilărie, Ceaikovski decide să se înscrie în 1862 la Conservatorul din Moscova. A urmat timp de trei ani cursurile lui Rubinstein (orchestraţie) şi Zaremba (compoziţie), studiind în afară de pian, flautul şi orga. Compozitorii săi preferaţi erau Mozart, Beethoven, Glinka, Meyerbeer, Weber, Schumann şi Liszt. A fost numit profesor de armonie (1866-1877) la Conservatorul din Moscova, perioadă din care datează primele sale compoziţii (Concertul nr.1 pentru pian dedicat lui Hans von Bülow, Ondine, Opricinik, Vakula şi Lacul Lebedelor).
Uneori creaţia sa muzicală este inspirată de teme populare, însă Ceaikovski prelucrează aceste teme cu o ştiinţă muzicală mai apropiată de maniera occidentală. Cu toate acestea, Ceaikovski va şti să cultive un caracter rus de mare profunzime, îmbinat cu o anumită melancolie, mai ales în cantilenele şi melodiile care vor plăcea atât de mult publicului.
Ceaikovski începe să fie dirijor începând cu 1886. Fără îndoială, preocuparea pentru adevărul expresiei, pentru sinceritate şi pentru simplitate este legată la Ceaikovski de tema fundamentală a lucrărilor sale simfonice şi lirice: destinul uman, lupta pe care omul o duce pentru a încerca să-și domine destinul. Lui Ceaikovski i-a plăcut să transfere în muzică tragicul şi pasiunile umane, cu o generozitate şi o hipersensibilitate ieşită din comun.
