Simfonia nr. 40
Simfonia cu numărul 40, în sol minor, K. 550, numita și „ Marea simfonie în sol minor” pentru a o distinge de „Simfonia mică în sol minor” care are același ton, a fost compusă în anul 1788 și este una dintre cele două simfonii scrise de Mozart în tonalitate minoră. Compusă la trei săptămâni după Simfonia nr . 39, ,,Simfonia nr. 40 a fost finalizată in 25 iulie 1788 . Mozart și-a modificat nomenclatura inițială adăugând o parte pentru clarinet, pentru că ascultând-o, i se părea că se potrivește mai bine dacă adaugă partea de clarinet.
Dirijorul austriac Nikolaus Harnoncourt spunea că cele trei simfonii ar fi fost scrise ca un ciclu de lucrări, simfonia cu numărul 40 neavând introducere asemenea celei cu numărul 39 și nici un final la fel de amplu ca al celei cu numărul 41. Muzicologul american Neal Zaslaw, spunea că simfonia numărul 40 a fost compusă de către Mozart pentru posteritate, ca un „apel la eternitate”.
Cea de-a 40-a Simfonie a lui Mozart are patru mișcări, respectând forma clasică a simfoniei (parte rapidă, parte lentă, Menuet, parte rapidă), dar are și un ton și o atmosferă complet diferite. După momente epice de spiritualitate în cea de-a 39-a Simfonie în Mi bemol major, Mozart dezvoltă în Sol minor un sentiment tragic și angoasat, oricum exprimat cu o grație melancolică de o frumusețe de neegalat. Faimoasa temă ce deschide prima mișcare a devenit aproape la fel de legendară ca cea a deschiderii celei de-a cincea simfonii a lui Beethoven.
Prima parte începe întunecat, nu cu tema mai întâi, ci cu acompaniament realizat de corzile grave cu divizii la violă. Această tehnică de a începe o lucrare, cu o figură de acompaniament, a fost folosită mai târziu de către Mozart în ultimul său concert pentru pian și orchestră și a devenit preferata compozitorilor romantici (începutul concertului pentru vioară și orchestră de F. Mendelssohn, concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de S. Rachmaninov).
Wolfgang Amadeus Mozart
Mozart a compus muzică clasică la pian, unde a folosit notele muzicale într-un mod care să încânte generații de-a rândul. Sunetul pianului a accentuat profunzimea emoțională a operelor, exploatând sentimentele de bucurie și tristețe, iar sunetul jucăuș ne arată spiritul ludic de care Mozart dispunea. Cele mai cunoscute Opere ale lui sunt: „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Cosi Fan Tutte” și „Flautul Fermecat”.
Unele studii au demonstrat că muzica lui stimulează pozitiv creierul uman. Cercetătorii de la Universitatea Sapienza din Roma susțin că rezultatele studiului evidențiază faptul că muzica lui Mozart poate activa circuitele neuronale corticale asociate funcțiilor cognitive și de concentrare, ceea ce înseamnă că ascultarea muzicii lui ajută la concentrare. De asemenea, sunt studii care afirmă că muzica lui ajută la reducerea efectelor epilepsiei.
Totodată, există teorii care afirmă că muzica lui Mozart ar stimula memoria. O altă teorie legată de muzica lui este că ajută în procesul de dezvoltare a fătului în perioada intrauterină. De aceea, multe femei ascultă muzica lui Mozart în timpul sarcinii așezând căștile direct pe burtica unde se află fătul, astfel încât acesta poate percepe vibrațiile și frecvența muzicii lui Mozart.
